Bine ai venit pe EcoSapiens. Acesta este primul tau post, il poti edita, sterge sau poti crea altul nou.
Dialog inainte de a merge la magazinul “de facut cumparaturi” :
- Ce mai e de cumparat?
- Cam asta…(O mina intinde o lista…)
- !!?? Atat?
- S’-un mop si niste lapte de cafea!
- Oke.
Si anticipat: “Pofta buna!” 
Pentru azi am pregatit o zi speciala. Ziua fara Internet, TV, computere, pda-uri si alte dispozitive si echipamente telecom prin casa. Mi-am setat telefonul doar pe functia pentru care a fost creat, aceea de a permite convorbirea de la distanta, intre 2 persoane: no bluetooth, no infrared, no wireless. Zis si facut. Am dat log off civilizatiei. Back to nature. Si am dormit bustean 10 ore. Pe la 11 mi-am luat telefonul meu smart sa-i dau log off si cucoanei care-mi curma somnul dimineata asa: “Hallo! Today it’s windy and 3 C degree…bla, bla”. Cu un sentiment de satisfactie pentru cruzimile facute (uciderea oricarei urme de IT&C in proximitatea mea) ca un vanator sadic ce-si evalueaza prada, aruncam o ultima privire spre modul in care micul monstru Nokia E63, ar fi gasit reteaua WLAN, daca nu as dezactivat-o, aceea din casa, un SpeedTouch bunicel de la Romtelecom.
Pentru ca azi este Ziua Verde, v-am zis doar…
Credeti? Micul monstru smart mi-a gasit ca un caine credincios cel putin 10 WLAN-uri (default, sorinel, bibanu’, gateway 45, FreeSpot45, etc.) din care cel putin 4 nu cer niciun fel de cheie, ca sa te conectezi in hotspot…!!??
Cineva imi spunea ca in cazul unui atac nuclear masiv, singurii supravietuitori ar fi gandacii, care au o putere extraordinara de regenerare.
Internetul s-a dezvoltat din Arpanet, retea proiectata de Advanced Research Projects Agency (USA – Departamantul Apararii) sa reziste unui atac atomic, caz in care informatia sa poata fi trimisa pe rute alternative. Se-ntampla in anii ’60.
Sesizati ceva asemanari?
Da, cum sa nu acceptam binefacerile tehnologiilor TIC? Desigur ca ne place sa si socializam. Unii e rai si ignoranti si bate campii cu “efectele perverse” ale noilor tehnologii in teze de doctorat, cercetari stiintifice sau doar la un pahar de vorba. Mie nu mi-a fost teama decat de momentul cand n-o sa mai simtim nevoia sa iesim la aer. Sau cand, pentru a-l saluta pe cel din camera vecina, ii vom da un SMS sau un Buzz pe mess. Stiam ca va veni. Si nici n-a fost nevoie sa-mi fortez imaginatia.
Altii isi vor viata inapoi. Ii privim ca pe tipul in halat din reclama de la Altex. Ii compatim. Altii spun transant: monitorizare. Eu ce sa zic? Ca simplu cetatean, beneficiar, cu drepturi de user banal. Eu zic asa: o masura e bine venita in toate. La inceput a fost chatul . Il deschideam cu un discret sentiment de vinovatie. Se petrecea pe la finele deceniului trecut. Apoi informatia a explodat. Si lumea odata cu ea. A aparut, nu stiu de unde, Twitter. Cineva imi spunea ca pur-si simplu nu se poate abtine. “Ma duc la WC si postez si de-acolo. Daca nu intru, mi-e rau”. Si stiu, din pacate, ca nu exagereaza deloc. Pe partea de socializare, cu interfata accesibila, ne foreaza atrag puternic Netlog si Hi5. Cu un simplu click, neatenta, am activat legaura Netlog-Twitter. Dupa o luna, cand am intrat, am vazut ca tot ce postam pe Twitter, se-afisa cu litere mari si rosii in fereasta de la Netlog. Pastele ma-sii. Sa-i mai spui sefului ca ti-a fost rau si-ai ascultat toata ziua Metallica. Shit happens! 
A mai trecut un timp si-a plusat Google. Adica ce noi suntem mai prosti? Asa se face ca intr-o dimineata friguroasa de iarna ne-am incalzit cu un BUZZ multicolor de la Google Buzz. Somnoroasa i-am dat “get” si-asta a fost. Viata falauingilor si a falaorsilor a-nceput sa curga in fereastra noastra de Gmail. Am rezistat eroic TREI zile pana cand am hotarat sa renunt. Da’ ce credeti c-a fost usor? Am setat turn off din optiuni si… nimic. Am sunat un prieten, am dat sfoara-n tara. Un regat sa ma scape cineva de belea. “Da’ ce crezi ca e asa usor?”, mi-a explicat un profesionist. Mai intai trebuia sa le dau cu tifla la toti din lista, o intreaga aventura… Buzz-ul a cedat dupa 3 zile.
Mare amatoare de muzica, intru acum cateva zile pe contul de la Trilulilu. Stupoare! S-au socializat si astia. Trebuie sa cauti cu grija si sa setezi la confidentialitate, daca vrei sa nu stie toata lumea ce-ai ascultat, ce-au upload-at si unde te-ai scarpinat. Facebook mi se pare rezonabil, decent. Daca vrei sa versi, versi. Nu te obliga. La fel, Youtube. Daca este asa… Si lucrurile nu se opresc aici. Va garantez. Chiar ma-ntebam mai ieri, n-a auzit nimeni de vreo facilitate la LinkedIn? J)
In fine…Ce mult imi place cand nu sunt singura. Intodeauna mi-a placut lucrul in echipa…Asta apropo de faptul ca pt. o fractiune de secunda pointeru’ de la mouse a plecat undeva, in sus…Un mouse cu personalitate! Dar sa nu ma credeti. O fantezie de-a mea… ;
Nu stiu altii cum sunt, dar eu am fost un copil tare rau. Nu era zi de la Dumnezeu sa nu-mi chinuiesc parintii si tovarasii de joaca. Cum am intrat la liceu, am amutit. Odata cu apendicu’ cred ca mi-au scos si limba. Ma scotea la tabla sa zic fabula cu boul, ma faceam foc si uitam tot. Sfarseam prin a-i cere profului sa ma lase naiba-n pace si ieseam afara alergand. Si tot asa.Nu stiu ce era in capul meu. Cred ca daca am translata la momentul actual timpurile alea, nu mi-as dori decat sa-mi traiesc si io copilaria, adolescenta, tineretea…Ca tot individul normal. Dar sa revin. De mica aveam un spirit justitiar iesit din comun. Eram cunoscuta pe o raza de… 5 blocuri. Nu stiu ce-a mai facut Primarul pe-acolo, dar pe vremuri, era o zona frumoasa acolo, in Berceni. Drumul Gazarului, copaci, verdeata, etc.
Da’ de ce spun ca eram un copil rau? Pai eram. Ai mei se obisnuisera sa fie sunati la serviciu si sa li se spuna ca ba mi-am spart arcada intrand cu capul in leaganul unuia prin curte, ba i-am rupt mina unui vecin care n-a vrut sa se dea jos de la bara de batut covoare ca mi se sculase mie sa “fac ca Nadia” la paralele. Judecand retrospectiv, realizez ca eram totusi un copil cu o agresivitate in limite normale pentru diferitele etape ale vietii. Apoi mai constatat ca actiunile mele in forta erau orientate spre oameni, spre copii, in timp ce animalele, mustele, bondarii, fluturii si omidele aveau regim privilegiat. Mai rau era cand o luam eu in freza. Am avut pe rand mana rupta, capul spart in 3 locuri, ata, ace, copci. Un intreg arsenal medical am in corp. Intr-o glezna am avut colturile de la baza unei sticle sparte pe la jumatate, ce mi-au intrat printr-o parte si-au iesit prin ailalta, iar cu piciorul drept am plecat la plimbare cu un gard metalic infasurat cu sirma ghimpata. Si-am mers ceva, impreuna…pana la spital. Deci am fost un copil rau.
Cineva m-a intrebat de ce nu dorm la ora aia. Nu-mi era clar un vers din clipul pe care l-a postat, ceva cu “shooting the sitting duck”. Intr-un final am apelat “Google”. Cam asta am gasit! Sa fie o metafora a relatiei tensionate intre “presari” si “piari”?!